"S-ar putea sa gresesc si s-ar putea sa ai dreptate, dar prin efortul nostru ne-am putea apropia de adevar" - Karl Popper

World Schools

Formatul World Schools Style este in prezent unul dintre cele mai raspândite in competitiile internationale, alaturi de British Parliamentary si Karl Popper. (mai multe detalii pe wiki). De fapt, el pare la prima vedere chiar o combinatie a celor doua, pastrând elemente din ambele si combinându-le intr-o maniera atractiva. World Schools se adreseaza elevilor de liceu din toata lumea, care se intâlnesc anual la 2 dintre cele mai importanta competitii de acest tip: World Schools Debate Championship si European Schools Debate Championship.

Format

Formatul dezbaterilor prevede trei vorbitori de fiecare echipa, cu doar doua echipe intr-o dezbatere. Aceste doua echipe sunt numite formal Guvern si Opozitie. Discursurile se desfasoara alternativ intre membrii celor doua echipe, cu membrii Opozitii primii. Dupa ce fiecare vorbitor a vorbit o data, al doilea sau primul vorbitor al fiecarei tabere prezinta un discurs de raspuns (sumativ), cu discursul Opozitiei primul si cel al Guvernului al doilea. Timpul pentru discursurile normale este de 8 minute, iar pentru discursurile de sumative de 4 minute.

in timpul discursurilor obisnuite membri ai echipe adverse pot cere dreptul la interventii celui care sustine discursul. Nu se pot adresa interventii in timpul discursurilor sumative.
Modul in care este semnalata scurgerea timpului este la latitudinea gazdei. Modul in care coechipierii isi semnaleaza intre ei trecerea timpului este la latitudinea lor, atâta timp cât semnalele sunt discrete si nu ii deranjeaza pe ceilalti.

Rolurile vorbitorilor

Rolul primului vorbitor este de a defini motiunea, de a stabili chestiunile cheie ale dezbaterii, de a schita cazul Guvernului,de a anunta diviziunea cazului intre cei trei vorbitori si de a isi prezenta partea de caz. Nu sunt permise interpretari tautologice, absurde sau restrictive ale motiunii.

Rolul primului vorbitor al Opozitiei este de a ataca definitiile propuse daca este cazul, de a prezenta un set de definitii alternative daca au fost atacate definitiile propuse de Guvern, de a schita cazul propriu si diziziunea cazului propriu si de a isi prezenta partea de caz.

Daca primul vorbitor al Opozitiei nu ataca definitiile Guvernului, se considera ca Opozitia a acceptat definitiile. Orice incercare ulterioara de atacare a definitiilor nu este permisa decât in cazul in care Guvernul insusi incearca sa modifice definitiile pe parcursul dezbaterii.

Al doilea vorbitor al Guvernului trebuie sa clarifice discutiile privitoare la definitii, daca acestea au fost atacate, sa contraargumenteze cazul Opozitiei, sa resustina si sa completeze cazul propriu asa cum a fost anuntat de primul vorbitor. Daca al doilea vorbitor nu revine asupra atacului facut de Opozitie la definitiile initiale, se considera ca atacul Opozitiei este acceptat ca fiind legitim.

Rolul celui de-al doilea vorbitor al Opozitiei este similar celui al Guvernului.

Al treilea vorbitor, atât cel al Guvernului cât si cel al Opozitiei, au datoria de a raspunde atacurilor facute pâna in acel punct. in destul de putine cazuri au un rol important in prezentarea cazului propriu.

Pe masura ce dezbaterea avanseaza, fiecare vorbitor se concentreaza mai putin pe prezentarea de continut nou si mai mult pe discutarea argumentelor aduse deja in discutie.

Rolul discursurilor de raspuns este de a trage concluzii asupra dezbaterii din perspectiva fiecarei echipe. Cel care sustine discursul de raspuns poate fi ori primul ori al doilea vorbitor al echipei, insa nu al treilea. Nu se pot aduce idei noi in discursurile sumative. Se poate raspunde insa printr-un exemplu nou la un argument deja adus in discutie de vorbitorii anteriori.

Interventii

intre primul si ultimul minut al fiecarui discurs, membrii celeilalte echipe pot cere interventii. Vorbitorul care are cuvântul are libertatea de a accepta sau refuza o interventie. Rolul interventiilor este de a oferi ocazia unei intrebari de clarificare sau a unei mentiuni punctuale. Interventiile ar trebui sa fie clare si scurte, sa nu depaseasca 15 secunde. in caz contrar, cel caruia i se pune intrebarea il poate opri politicos pe cel care o adreseaza.

Interventiile sunt o forma de interactiune directa intre echipe si reprezinta intr-o oarecare masura un indice al interesului participantilor la dezbatere. Vorbitorii sunt incurajati sa solicite interventii atât inainte cât si dupa discursul lor. Se recomanda ca in cadrul discursului fiecare vorbitor sa accepte macar 2 interventii, insa nu mai mult de 4.

Atât timpul in care se pune intrebarea cât si cel in care se raspunde sunt cronometrate in cadrul timpului de discurs.

Diviziunea cazului

Una dintre particularitatile formatului WSS este posibilitatea de impartire a argumentelor cazului intre cei trei vorbitori ai unei echipe. Astfel, daca un caz are cinci argumente, trei dintre ele (cele mai importante) pot fi prezentate de primul vorbitor, unul de cel de-al doilea vorbitor si ultimul de cel de-al treilea vorbitor. De cele mai multe ori insa cazul este impartit intre primul si al doilea vorbitor, cel de-al treilea putându-se concentra exclusiv pe continutul prezentat pâna la el.

O mentiune foarte importanta in ce priveste distribuirea argumentelor este ca acest lucru trebuie facut intensiv si nu extensiv. Altfel spus, cazul trebuie impartit in asa fel incât liniile mari de actiune sa fie clare inca de la primul discurs. Ceea ce va fi adaugat dupa primul vorbitor trebuie sa se inscrie in directiile exprimate de acesta. Un contra-exemplu a ceea ce este de dorit ar putea fi urmatorul: sa presupunem ca motiunea este "Retragerea trupelor SUA din Irak este cea mai buna cale de actiune pentru ambele state", iar impartirea cazului Guvernului este:

• primul vorbitor explica circumstantele prin care s-a ajuns la stationarea fortelor militare SUA in Irak;
• al doilea vorbitor arata de ce in prezent stationarea trupelor este defavorabila SUA;
• al treilea vorbitor prezinta argumente pentru care stationarea trupelor este defavorabila Irakului, demonstrând astfel in intregime motiunea.

intr-o astfel de situatie, primul negator nu ar avea absolut nici un contra-argument de adus, din moment ce datele prezentate sunt de natura factuala. Dupa al doilea discurs al Guvernului, deja este posibila schitarea unui oarecare conflict, insa multe dintre chestiunile prezentate sunt si aici factuale. Partea de analiza si miza reala a motiunii este cea care va fi prezentata la ultimul discurs, insa aceasta vine mult prea târziu pentru a mai incepe o dezbatere. Desigur, exemplul este impins la extrem, insa el ilustreaza foarte clar o maniera extensiva de completare a cazului care trebuie evitata cu orice pret.

Cazul Opozitiei

Opozitia nu este obligata sa prezinte un caz cu un continut propriu. Este suficient sa contraargumenteze cazul propus de Guvern de o maniera categorica. De multe ori insa Opozitia alege sa prezinte un caz, deoarece i-ar putea conferi o pozitie mai solida. Un astfel de caz este in cea mai mare parte similar celui al Guvernului, cu o singura exceptie. Diviziunea cazului nu poate lasa ultimului vorbitor un argument complet nou. Motivul este evident: Dupa ultimul discurs al Opozitiei nu mai urmeaza decât discursurile sumative, nelasând astfel timp suficient de contraargumentare Guvernului.